despre delta dunarii

Perioada optima de a vizita Delta Dunarii si ce mai trebuie sa iei cu tine

martie 1, 2018
Despre Delta Dunarii

Despre Delta Dunarii primavara, cel mai indicat anotimp pentru o vizita in Delta

I-ai auzit pe multi din cei intorsi dintr-o excursie in Delta Dunarii povestind cu entuziasm despre toate minunatiile pe care le-au vazut si le-au trait acolo.

Poate ca stii deja ca delta este un tinut de basm, plin de farmec in orice anotimp, dar poate ar trebui sa-ti spunem ca cel mai indicat anotimp pentru o vizita in Delta Dunarii este primavara. De ce? Iata cateva argumente:

Primavara si in special perioada aprilie-mai este cea mai spectaculoasa din an, pentru ca este perioada in care toti copacii si toti arbustii revin la viata. In aprilie vei putea admira spectacolul oferit de zalogii si irisii de balta care infloresc atunci. Vei asista la aparitia primelor plante acvatice – natura se transforma treptat. In mai, totul se inverzeste; creste stuful si papura, apar nuferii, iar malurile se umplu de flori de primavara.

Se poate auzi din nou zgomotul pasarilor care se intorc de la Mediterana (starcii), din zonele africane (berzele si vantureii de seara) sau Etiopia (pelicanii). Cautatorii de pasari se vor simti ca-n Rai, daca vor alege sa viziteze Delta Dunarii in aceasta perioada. Pe de alta parte, gasca cu gat rosu, garlita mare, ratele nordice si alte specii de pasari se duc spre zonele lor de cuibarit, din nord, dupa ce au iernat in delta.

Apoi, primavara este perioada imperecherii, un minunat prilej pentru turisti de a fi martori ai unor ritualuri frumoase de imperechere; cele mai spectaculoase ritualuri (cu cantece si dansuri de imperechere) sunt cele ale cormoranilor, pelicanilor si starcilor. Delta este recunoscuta pentru numarul mare de pelicani comuni care salasluiesc in aceasta zona a Europei – aproape 95%; celorlalti le place sa se cuibareasca in Rusia, Turcia si Grecia.

Un alt motiv pentru care merita sa vizitezi Delta Dunarii primavara este legat de penajul pasarilor – specialistii spun ca in aceasta perioada, pasarile (masculii) au cel mai spectaculos penaj. Si nu mai putin de 2000 de specii de pasari migreaza in delta primavara, asa ca ai ce fotografia! Partea frumoasa este ca fiecare zi ti se va parea diferita de cea anterioara, datorita migratiei pasarilor. In fiecare zi vei vedea pasari noi.

Mai mult, daca ajungi primavara in Delta, vei avea ocazia sa te plimbi pe absolut toate canalele, pentru ca in aceasta perioada, delta este inundata de apele Dunarii, care ajunge la un debit de 16.000 de metri cubi pe secunda. Astfel, in lunile aprilie-mai dispar malurile, iar delta se transforma intr-o mare de apa, in care vezi – din loc in loc – mici insule cu sate. Spectacolul este completat de pestii uriasi care intra in zonele de apa mica, ca sa-si depuna icrele, si de padurile inundate care freamata de viata. In schimb, pe perioada verii, cand apele se retrag, multi turisti sunt nevoiti sa renunte la vizitarea unor trasee, devenite impracticabile.

Primavara este cel mai bun anotimp pentru vizitarea padurii Letea: stejarii si plantele sunt verzi, apar primele flori de primavara si o multime de orhidee viu colorate.

Medicina a avansat si, spre deosebire de alti ani, acum exista foarte multe solutii si creme impotriva tantarilor care pot fi uneori atat de enervanti, incat o excursie de vis in Delta Dunarii se poate transforma imediat intr-un cosmar. Ei bine, daca vizitezi delta in timpul primaverii, scapi si de aceasta corvoada. Tantarii si celelalte ”lighioane” enervante nu se trezesc la viata atat de devreme.

Delta este atat de linistita primavara! Poti sa te plimbi linistit cu o barca pe canal, prin aburii diminetii – niciun pescar nu te va deranja, cata vreme nu te afli in plin sezon de pescuit. Ai grija totusi: chiar daca prognoza meteo auzita la radio iti indica o vreme frumoasa, calduroasa, cu temperaturi potrivite, diminetile de primavara sunt destul de reci in delta. Ar fi bine sa nu uiti sa-ti iei haine calduroase si impermeabile.

Daca doresti sa-ti petreci sarbatorile pascale in stil pescaresc, fara pic de miel pe masa, este bine sa stii ca un pachet turistic de patru zile (trei nopti) petrecute in Delta Dunarii in aceasta perioada porneste de la cateva sute de lei/persoana, in regim complet. Te vei bucura de doua zile de excursii cu barca – una pe lacurile din satul Mila 23 si alta la Manastirea Sf. Atanasie, ocazie cu care vei descoperi ce traditii au lipovenii. Asa ca daca vrei un Paste in care sa mananci bors de peste, drob de peste, friptura de peste si multe legume de sezon, poti sa faci o rezervare la una dintre unitatile din Delta

Dar si vara nu e de neglijat in cele mai frumoase locuri din Delta Dunării. Vacanţă printre nuferi, stejari seculari, lotci şi pelicani
În Delta Dunării veţi mânca cel mai bun borş de peşte, vă puteţi plimba printre canalele înţesate de nuferi şi pelicani şi veţi admira căsuţele alb-albastre cu lotcă la poartă. Adevărul vă prezintă cele mai frumoase locuri pe care merită să le vizitaţi în Delta Dunării.

Cele mai frumoase locuri din delta Dunării. Pădurea Letea Pădurea Letea, aflată pe teritoriul administrativ al comunei C.A. Rosetti, este cea mai veche rezervaţie naturală din ţara noastră, fiind declarată arie naturală protejată în anul 1938. Pădurea Letea este considerată mica junglă a Deltei. Aici, caii sălbatici zburdă liber, iar pe trunchiurile contorsionate ale copacilor lianele se înfăşoară ca nişte şerpi. Satul Letea aparţine comunei C.A Rosetti şi este situat între braţele Chilia şi Sulina, pe grindul Letea.

Populaţia satului este formată din haholi. Aceştia sunt ortodocşi de rit vechi care respectă calendarul rusesc iulian, însă sătenii urmăresc ambele calendare şi sărbătorile sunt celebrate de două ori. Localnicii păstrează cu stricteţe tradiţiile, de aceea de multe ori pot fi surprinşi în straie populare la diverse sărbători, cântând sau dansând pe ritmuri ucrainene.

Portul tradiţional al locuitorilor este încă format din cămaşă (rubască), fustă (iubcă), rochie (platia), brâu (pois), legătura pentru cap a femeii (chicica) şi se păstrează în proporţie de 89 -90%. Straiele sunt în tonuri şi nuanţe tari (roşu, albastru, verde, roz)

Pădurea Caraorman Situată pe partea sudică a braţului Sulina (până la aproape de braţul Sfântu Gheorghe), Pădurea Caraorman se întinde pe suprafaţa de 2.245 de hectare. Turiştii care merg aici au ocazia să vadă dune de nisip impresionante, de până la 10 metri înălţime. Aici, stejarii depăşesc 30 de metri înălţime, iar vedetă este un exemplar bătrân de 400 de ani.

Cum ramurile sale ating pământul, el a fost botezat „stejarul îngenuncheat“. În zonă trăieşte şi o specie protejată de vulturi. Cele mai frumoase locuri din Delta Dunării. Gura Portiţei Pe o plajă încă virgină, la Gura Portiţei, parcă din pământ au răsărit câteva căsuţe vopsite în alb şi albastru. Turiştii au parte aici încă de linişte.

Plaja este împărţită în mai multe sectoare: publică şi protejată. Foarte puţini turişti trec de gardul de sârmă şi ajung pe sectorul unde-şi fac cuib specii rare de păsări. Aici, scoicile sunt neatinse de picior de om, iar întinderea de nisip este doar în stăpânirea înaripatelor. La Gura Portiţei putei ajunge de la Jurilovca, vreme de câteva zeci de minute cu o barcă rapidă.

Jurilovca este cea mai mare comunitate de pescari din Tulcea, dar şi un colţ de Rai, unde drumeţul obosit de drum se poate desfăta cu minunăţiile naturii sau poate admira hainele viu colorate ale lipovenilor şi chipurile bărbaţilor acoperite cu barbă.

Localitatea a fost înfiinţată de ruşii lipoveni exilaţi de prin părţile Donului şi Nistrului la începutul secolului XIX. Ei au fost forţaţi să părăsească ţinuturile natale din cauza regulilor canonice impuse de Biserica Ortodoxă Rusă şi ţarul Petru cel Mare.

Odată ajunşi în Jurilovca, puteţi explora lagunele Goloviţa şi Razim (cel mai mare lac din ţară), sau puteţi păşi pe urmele primei colonii greco – romane de pe teritoriul ţării noastre, la Capul Doloşman. Aici se află vestigiile unei colonii greco – romane, prima aşezare de pe teritoriul României, o soră mai mare a Histriei.

Cetatea se numeşte Orgame Argamum (numele grecesc şi latin al cetăţii). În zonă s-au descoperit patru bazilici palaocreştine, dar şi cel mai vechi mormânt grecesc. Grindul Chituc Grindul Chituc este situat la nord – vest de lacul Sinoe. Vara, teritoriul zonei este invadat de aer tropical care aduce secetă şi căldură. Iarna pătrund în general mase de aer subpolar continental dar uneori pot înainta dinspre sud şi mase mai calde care duc la instalarea unei primăveri timpurii.

Vadu este unul dintre ultimele teritorii unde mai pot fi văzuţi şacali, o specie pe cale de dispariţie. Ultimul teritoriu virgin al litoralului românesc este o limbă de nisip, lungă de aproape 36 de kilometri, care se interpune între mare şi Deltă. Un pretext pentru natură de a-şi dezvălui sălbatica ei frumuseţe în ocheane de apă întunecată şi mirosul sărat al valurilor. Mii de metri pătraţi de nisip de culoarea aluminiului neşlefuit, un covor neted ca palma, stăpânit doar de buruieni înalte. Păsări şi animale dintre cele mai rare, care dau farmec acestui colţ sălbatic de natură.

Sulina, locul unde Dunărea sărută marea Dacă ajungeţi în Sulina, cel mai estic tărâm al ţării noastre, nu rataţi o excursie până la vărsarea Dunării în mare. Puteţi negocia cu barcagiii care sunt întotdeauna dornici de clienţi. Pe drum vă vor spune poveşti pescăreşti şi nu ştii la ce să fii atent: la vorbele ghidului sau la peisajul din jur. O altă destinaţie de vacanţă este plaja. La întinderea de nisip ajungeţi la pas, în aproximativ jumătate de oră. Veţi descoperi cea mai întinsă suprafaţă de nisip de pe litoralul românesc. Un loc unde convieţuiesc oameni şi animale, la marginea nisipului păscând pe dunele de cătină albă, în voie, mai multe vaci. O mică pasarelă de lemn care înaintează în mare este locul perfect pentru visare. Marea este mai limpede ca oriunde, iar ochii te dor de atâta aur, aşa luceşte nisipul. Cele două formează o bijuterie. Un nestemat al Mării Negre.

Despre Delta Dunarii Sulina

Primul lucru care te uimeşte de cum debarci în Sulina este numele străzilor. Oraşul are şase străzi paralele cu Dunăre şi 13 artere perpendiculare pe fluviu. Acestea sunt numerotate de la I – VI ( Strada I, Strada a II-a etc., aşa cum întâlnim în New York), pe când cele perpendiculare poartă nume atât ale unor personalităţi istorice şi literare (Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu etc.), cât şi denumiri comune (Dunării, Aleea Tineretului etc.).

În Sulina se poate vizita fostul far al Comisiunii Europene a Dunării, construit la începutul secolului al XIX-lea. La construcţia lui s-au folosit materiale aduse din străinătate: lemn din India, bronz din Franţa, cristalul din Anglia, acoperişul din Grecia, piatra din Malta. La marginea oraşului Sulina îşi dorm somnul în nisipul Deltei laolaltă ortodocşi, musulmani, ruşi lipoveni. Aici este singurul mormânt al unui pirat din România.

El se numea Ghiorghios Kontoguris şi a murit pe 25 martie 1871, chiar de Ziua Internaţională a Greciei. Pe piatra sa funerară este inscripţionat pentru eternitate simbolul piraţilor: craniul cu două oase încrucişate. Cele mai frumoase locuri din Delta Dunării. Sfântu Gheorghe Localitatea a fost atestată documentar din anul 1318, pe harta navigatorului Pietro Vesconte. Alături de Pangallia, Constanza şi Solina apare şi denumirea San Georgio.

Se presupune că aceste nume reprezentau traducerea în italiană de către navigatorii genovezi a denumirilor indigene. În vecinătatea satului dai de o întindere fină de nisip ce se întinde de-a lungul ţărmului până la Sulina. Este foarte întinsă, având o lăţime de 70 de metri. Unele sectoare sunt strict protejate şi este interzis accesul în ele. În Insula Sahalin trăiesc specii de păsări foarte rare, iar pe canalul Erenciuc se află singura rezervaţie de arin negru din Europa.

Rezervaţia Melea aflată la mică distanţă de Sfântu Gheorghe este loc de cuibărit sau de migraţie pentru coloniile de pelicani, lebede şi cormorani. În localitate poţi admira şi farul din lemn, ridicat în anul 1968.

Nimic nu se compară cu o plimbare toamna, cu lotca, pe canalele deltei pline cu nuferi. În Delta Dunării, în septembrie şi octombrie, păsările sălbatice ies din ascunzători şi îşi iau zborul, pregătindu-se pentru marea plecare.

Delta Dunării în septembrie şi octombrie: descoperă lumea înaripatelor şi a celor mai frumoase peisaje În deltă, sezonul nu se termină cu plecarea verii. Oamenii deltei spun că toamna este cel mai nimerit anotimp pentru a vizita acest colt de rai. „Primăvara, delta arată într-un fel, vara înalt fel, însă toamna este de-a dreptul magnifică, ne arată o altă faţă a ei“, dezvăluie Dragos Gociman, vicepreşedintele Asociaţiei Patronatului în Turism din Delta Dunării.

Delta Dunării în septembrie şi octombrie. Cum e vremea Temperatura în deltă în lunile septembrie este de aproximativ 20 – 25 de grade Celsius, tocmai bună pentru ca turiştii să se bucure de minunăţiile zonei, fie că aleg Sulina, Sfântu Gheorghe sau Chilia. Întinderile de nisip de la Sulina şi Sfântu Gheorghe îşi dezvăluie mai mult ca niciodată misterele. Turiştii care doresc un sejur de cinci stele au la dispoziţie complexurile hoteliere cu multe stele, care au piscine cu apă caldă. Toamna este anotimpul cel mai aşteptat de pescari, când undiţele nu ies niciodată din apă fără captură.

Pentru o excursie in Delta Dunarii va recomandam sa aveti in permanenta la indemana urmatoarele:

In primul rand CUM NE IMBRACAM IN DELTA DUNARII, in functie de anotimp:

In primul rand trebuie sa stabilim CU CE ne imbarcam. Avem nevoie de haine de activitati exterioare (outdoor), incaltaminte cat mai comoda iar totul trebuie sa fie de foarte buna calitate.

NU aveti de ce sa carati dupa voi rochite, costume de gala, pantofiori cu toc si sandalute gingase de oras. Nu va luati cu voi haine de matase sau mai stiu eu ce materiale. Nu aveti unde sa le purtati, in Delta Dunarii, in zonele salbatice prin care umblam noi, nu exista MALL-uri si restaurante, toate mesele se iau in pensiunea in care locuim si/sau la Letea, intr-o gospodarie locala.

Bagajele in Delta Dunarii – Nu are rost sa carati bagaje inutile sau trollere dupa voi in Delta Dunarii, nu aveti unde sa le troluiti. Strazile, drumurile sunt din pamant sau nisip iar rotile nu va vor fi de nici un folos, se vor afunda in nisip. Caratul unui troller in brate, de la barca la pensiune poate fi destul de neplacut.

Mult mai utile sunt gentile de voiaj ce pot fi carate pe umar sau (recomandat) rucsacii, mai ales daca sunt si din materiale rezistente la apa, intr-o barca oricand poate exista riscul udarii bagajelor.

Imbracaminte in Delta Dunarii – Va recomandam pantaloni cat mai comozi, din bumbac sau fibre sintetice care respira (le gasiti in orice magazin de pescuit sau magazine de accesorii de munte), bluze de corp cu maneca lunga + polar (daca este cazul) + geaca de vant cu o grosime adecvata sezonului in care veniti. Uneori si vara aveti nevoie de o geaca de vant daca iesim pe apa dimineata devreme.

Palaria de Delta Dunarii – este o palarie cu borurile suficient de mari sa va acopere urechile si ceafa, fara aceasta riscati insolatii puternice, indiferent cat de rezistent va considerati la soare. Totusi, borurile nu trebuie sa fie nici foarte mari pentru ca din mersul barcii va va zbura de pe cap. O eventuala curelusa cu care sa o asigurati sub barbie va fi foarte utila

Incaltamintea in Delta Dunarii – Trebuie sa aveti in vedere ca veti urca si cobora din barca. Purtati intotdeauna incaltaminte cu aderenta buna si sigura pe picior, in nici un caz slapi, papuci, sandalute cu toc de oras. Aici aveti nevoie de incaltaminte de outdoor. O alunecare de pe barca poate fi foarte periculoasa.

Pentru expeditii pe grinduri, in paduri etc. Nu plecati niciodata incaltati in slapi sau sandale. Obligatoriu trebuie sa aveti incaltaminte inchisa. Pantofi sport sau (preferabil) ghete (de vara)!
Atentie! Cei ce veti participa la expeditiile la Letea si Perisor, se merge pe jos in jur de 3-10 km. Va recomand sa aveti in picioare incaltaminte foarte confortabila.
Despre Delta Dunarii Primavara si toamna

Primavara si toamna, in Delta Dunarii nu este ca in parc, in oras ci mult mai frig. Daca preconizati ca veti face si o excursie (sau mai multe) cu barca, trebuie sa fiti pregatiti bine. Frecvent, temperaturile din Delta sunt cu cateva grade bune mai scazute in interiorul Deltei decat pe zona de uscat (Dobrogea si restul tarii) iar cu cat va apropiati de mare, cu atat este mai rece. Asta fara sa mai vorbim si de vantul care sufla cu incapatanare primavara. Daca vorbim de capete de sezon, recomand sa va ganditi la un echipament gen ski.

Acum sa nu va asteptati la temperaturi polare dar nici la o plimbare in maneca scurta si in capul gol.

Trebuie sa aveti la voi:

Jacheta de vant (wind stopper)
Caciula care sa va acopere urechile, NU sapca! Va vor cadea urechile daca nu vi le protejati, mai ales din mersul barcii.
Bluza cu maneca lunga.
Pantaloni lungi.
Pantofi sau ghete de trekking.
Pelerina de ploaie – aceasta trebuie sa va insoteasca permanent in Delta Dunarii!
Crema de soare cu factor de protectie ridicat – soarele poate fi foarte puternic iar reflexia apei face ca nivelul de radiatie sa fie mai mare decat pe uscat.
Ochelari de soare, foate indicati sunt cei cu lentile polarizate, vor taia reflexia apei si veti avea ochii foarte odihniti la sfarsitul unei zile pe apa.
Creme, solutii impotriva tantarilor
Palarie cu plasa de protectie impotriva insectelor (cand veti ajunge in Delta veti vedea ca nu e chiar atat de horror treaba cu insectele dar unii sunt mai linistiti daca si-au luat toate masurile de precutie).
Baca sunteti sensibil(a) la piscaturile de insecte este bine sa aveti si o solutie calmanta

Nu strica sa mai aveti la voi si:

briceag (cutit)
sticla cu apa potabila, NU beti apa direct din Dunare sau alte zone. Beti numai apa imbuteliata. Localnicii beau apa direct din canale dar fac asta de mici si sunt imuni, o persoana neobisnuita cu aceasta apa poate avea probleme serioase de stomac in urma consumului de apa netratata.
Despre Delta Dunarii Vara

Vara in Delta Dunarii poate fi foarte cald iar soarele foarte aprig. Va recomand sa aveti in vedere acest lucru atunci cand calatoriti in aceasta zona.

Trebuie sa aveti la voi:

-jacheta de vant (wind stopper)
-palarie, NU sapca! O sapca va va lasa urechile si ceafa neprotejate, la cheremul soarelui, va fi vai de voi seara.
-bluza cu maneca lunga.
-pantaloni lungi.
-pantofi sau sandale de munte / trekking (NU SLAPI!)
-pelerina de ploaie – aceasta trebuie sa va insoteasca permanent in Delta Dunarii!
-crema de soare cu factor de protectie ridicat – soarele poate fi foarte puternic iar reflexia apei face ca nivelul de radiatie sa fie mai mare decat pe uscat.
-ochelari de soare, foate indicati sunt cei cu lentile polarizate, vor taia reflexia apei si veti avea ochii foarte odihniti la sfarsitul unei zile pe apa.
creme, solutii impotriva tantarilor
-palarie cu plasa de protectie impotriva insectelor (cand veti ajunge in Delta veti vedea ca nu e chiar atat de horror treaba cu insectele dar unii sunt mai linistiti daca si-au luat toate masurile de precutie.
-daca sunteti sensibil(a) la piscaturile de insecte este bine sa aveti si o solutie calmanta

Nu strica sa mai aveti la voi si:

briceag (cutit)sticla cu apa potabila,NU beti apa direct din Dunare sau alte zone. Beti numai apa imbuteliata. Localnicii beau apa direct din canale dar fac asta de mici si sunt imuni, o p[ersoana neobisnuita cu aceasta apa poate avea probleme serioase de stomac in urma consumului de apa netratata.
Despre Delta Dunarii Iarna

Acum este vorba chiar de echipament extrem. Nu puteti umbla cu jumatati de masura. Trebuie sa aveti caciula BUNA! rezistenta la apa si vant (nu fesulete trendy de oras), manusi bune, costum de iarna impermeabil si rezistent la vant + ehipament de corp termoizolant. Bocancii de munte nu sunt buni intotdeauna pentru ca in cea mai mare parte stati in barca, nu mergeti deci va vor ingheta picioarele, cele mai bune solutii sunt PASLARII, ii gasiti in magazinele de pescuit, la incaltaminte specializata pentru pescuitul de iarna. Paslarii + cioarapi grosi de ski sunt varianta castigatoare pentru iarna in Delta Dunarii.

O cagula poate fi de asemenea foarte benefica in vantul aspru al iernii dobrogene.

Chiar daca este iarna, trebuie sa va hidratati foarte bine, un termos cu ceai fierbinte este aur lichid iarna! In nici un caz nu beti alcool, nu va incalzeste dar va poate expune la accidente foarte grave.
Aparatura electronica

Daca plecati intr-o excursie cu barca si aveti la voi aparatura sensibila la apa (camere foto, video etc) asigurati-va ca la nevoie sa puteti proteja aparatura contra umezelii. Sunt foarte recomandate husele de ploaie, genti impermeabile sau chiar simplii saci de plastic.
Eu imi car aparatura foto intr-un rucsac Lowepro impermeabil si am in permanenta la mine saci de plastic f mari in care, la nevoie, pot baga rucsacul cu totul. Daca merg numai cu barca tin aparatura intr-o cutie de plastic cu capac si inchizatori (se gasesc in supermarketuri).
Pentru pasionatii de fotografie / video mai recomand mult spatiu de stocare si baterii, subiecte sunt destule, tentatii mari si am vazut destui fotografi ramasi fara spatiu sau baterii la jumatatea excursiei. Deci, baterii multe, carduri multe sau solutii de descarcare/stocare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *